In Retezat la cabana Gentiana

“Dis de dimineata au iesit pe drumuri
calde si desculte, primele ninsori
Bate dinspre munte vifor de parfumuri,
degetele tale-s teascuri pentru flori
Peste dor ciobanul, coborand la stana
de la gura sobei,mirosind a lut
Mestecand in tuciuri soarele si luna
si ceva ninsoare buna de baut.”

cabana-gentiana-retezatHaidem in Retezat , intr-un decembrie cald si ploios, asta cel putin la noi in Craiova. Cu o luna ‘nainte prinsesem prima zapada in Parang , incercaseram noi atunci o tura pe zapada dar a fost in zadar; viscolul , ceata si lipsa experientei in turele de iarna au curmat aceasta tentativa. Aveam insa voint! Defapt aveam mult tupeu pentru echipamentul nostru , asa cum zicea Mihai la poalele Carjei acum o luna in mijlocul unui superb white out. Toate bune si frumoase insa abia se deschisese apetitul pentru turele de iarna. Primisem o lingurita si eu vroiam tot tacamul (“si l-am avut cu varf si indesat !”). Eh , dar sa o luam de la inceput, ca doar asa e frumos, nu ?

Ocazia a venit repede , in zece ale lunii decembrie , ziua de nastere a lui Laviniu , “hai sa mergem la munte”, a zis unul , “hai” am zis toti , “hai in Retezat a zis Laviniu” , “haidem!”, “la cabana Gentiana” a zis Irina, “”la Gentiana sa fie atunci” am zis noi. S-au facut rucsacii , s-a pregatit plecarea , joi noaptea toti in gara , zgribuliti si infofoliti asteptam cuminti trenul spre Petrosani , celebrul personal .Drum intins ne asteapta acum , drumul spre munte purtati de omida metalica .Ne-am oprit abia sambata dimineata pe la noua in Ohaba de sub piatra. De aici un microbuz ne-a dus mai departe pana la cabana Carnic si de acolo drum intins .

“Învaţă de la vultur când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică să vezi povara ei
Învaţă de la greier când singur eşti să cânţi
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi”

Drumul forestier era pavat cu gheata peste care din cand in cand poposea cate un strat subtire de zapada. Cu un bat in mana , rucsacul in spate si cu Ovidiu langa mine hai taica sus , incet ,incet si cu partile dorsale innegrite (am alunecat de cateva ori zdravan). In fata muntele se deschidea incet incet in fata mea , sub picioare podea de gheata , in stanga raul involburat ce forma pe alocuri cascade de gheata , in dreapta mea Ovidiu alegand drumul cel mai usor printre raurile de gheata de pe drum , iar in spate ceilalti .Incet, incet am ajuns la un indicator ce ne trimitea pe o poteca spre cabana Pietrele in timp se drumul contiuna pe dreapta spre aceasi destinatie.Si ce imbietoare parea poteca aceia in comparatie cu linistitul drumeag.La acea rascruce am facut un mic popas.Dare albe vesnic in urcus plecau spre cer din urma noastra , abur alb descria drumul fiecaruia, asemenea unui papiote de ate rostogolindu-se spre cer.

Si-am tras zdravan pana sus pe poteca , mai ales baietii , au tras de sticlele de vin oltenesc , carate pentru sarbatorit.La capatul ei am gasit doua bancute ,spate la spate iar deasupra lor un mic acoperis.Ne-am prabusit acolo si am scos cate ceva de mancare din rucsac.Doar ,doar s-or face mai usoare….da de unde, am fi vrut noi.In fata se vedeau acoperisurile de la casutele din fata cabanei Pietrele. Am pornit spre Gentiana , cu suflul obosit si cuget cald, incet ,incet om ajunge sus.Coloana era deschisa de Mihai (avea cel mai usor rucsac dintre noi doar 35l), apoi Ovidiu purtand “cuierul” lui in spate (un rucsac de care ii facusem eu rost , un rucsac care isi daduse duhul acum multi ani , in alte vremuri si in alti munti , veritabilul rucsac cu cadru metalic.L-am poreclit cuierul pt ca de o parte si de alta atarnau de cadrul metalic doua geci.Posesorii gecilor deja atinsesera o temperatura corporala ce nu permitea urcarea in continuare cu polar si geaca.In spate Irina invata sa foloseasca coltarii si Laviniu invata sa mearga incet (sacrifici in cuplu, dar toti stim cum e).

muntii-retezat-iarnaE dimineata cu noi , pe poteca ce duce spre cer.Picioarele se afunda tot mai mult sub greutatea rucsacilor si sub noi muntele ne poarta pasii mai departe , urmele sunt tot mai apasate , tot mai mici , cu fiecare secunda ce trece neantul ne petrece spre cer , oboseala piere , urcarea e tot mai usoara , gheata e tot mai multa , padurea mai salbatica si noi din ce in ce mai liberi de povara zilelor de acasa.Se urca ametitor, se glumeste in timp ce cate o picatura de sudoare mai ia nastere pe frunte.Nu mai conteaza , deja se simte mirosul de om , se aude glasul unui caine printre cetina brazilor.Pas cu pas se deschide padurea in fata noastra si din neant apare stinghera si pustie Gentiana.Ce iluzie magnifica creaza salbaticia presupusa !Dar iluzia e risipita precum o perdea de fum de glasul cabanierului , salbaticia se pierde in sus si-n jos odata cu izul de lemn ars ,furat de o stinghera adiere .Lasam jos rucsacii in asteptarea intarziatilor.Pentru o clipa imi e cald si bine aici in fata refugiului cat ii privesc din ochii pe cei ce pleaca mai departe cautand salbaticia ratacita mai sus printre creste.Acelas abur alb lasa urme firave dupa trecerea noastra risipind caldura corpului .Un dans subtil poarta darele alburii peste noi si aduce adierea frigului in coaste.Miroase a ceai fierbinte , a lamaie si a tutun , miroase a foc si inca de aici de afara pot sa le miros pe toate ‘nainte de a exista vreo una dintre ele.In scurt timp toate aromele mintii mele pasesc afara spre multumirea tuturor.Cineva isi aseaza bocanii langa soba , altul testeaza patul, unii pregatesc masa , aprind primusul in timp ce urmaresc doua stinghere tigari zgribulite de frig, prin geamul aburit de atata caldura.