Un weekend in nordul Dobrogei

Ideea a pornit de la a merge spre Muntii Dobrogei. Citisem despre ei , vazusem si fotografii care mi-au atatat si mai mult curiozitatea. Drept urmare ne-am pornit impreuna cu niste prieteni sa vedem Dobrogea.

manastirea-cocos-tulceaDrumul spre Braila a fost fara probleme. De aici am urcat cu masinile pe un bac, care ne-a purtat catre celalat tarm al Dunarii.Dupa bac, masinile noastre au pornit inspre Greci. Poate din cauza vremii (cam ploioasa sambata), sau pur si simplu…ceea ce am vazut a fost total opus fata de ceea ce asteptam. Nu vreau sa spun mai mult, pentru ca a fost o senzatie de moment si vreau sa ramana ca atare pana la o noua calatorie…

Dupa “dezamagirea” de la Greci, urmatorul punct din traseu a fost manastirea Cocos. O vazusem de cateva ori pana acum, insa de fiecare data m-am simtit la fel de bine si asta in primul rand gratie peisajului care iti transmite o anume stare.Drumul de la Greci inspre manastire este unul sinuos ( serpentine) care iti ofera o senzatie foarte placuta la condus. Seara ne-a surprins in Tulcea. Am tras la un mica pensiune acolo, unde una peste alta a fost ok, desi personal eu cred intr-o singur lucru : ca traim intr-o tara scumpa ,si ATAT.Tulcea ne-a rezervat si o mare problema – o cheie uitata in portbagaj, care aproape era sa ne distruga tura. Solutia : un baiat priceput la toate, si uite asa am vazut si eu cum se deschide masina ca-n filme…

celic-dere-mori-vant-romaniaA doua zi, ne-am pornit inspre Celic Dere. Nu atat pentru faptul ca este una din manastirile vechi din Dobrogea, insa in incinta ei se afla una dintre cele mai vechi mori de vant de la noi.

De la Celic Dere ne-am indreptat spre Enisala. Fosta cetate se afla foarte aproape de Babadag. De altfel drumul de la Celic Dere pana in Babadag si de aici la cetate este unul foarte ok, ultima portiune datorita – cred- investitorului care a facut un soi de sat pescaresc acolo la poalele cetatii. Putina istorie nu strica. Enisala , ca de altfel mai multe cetati de la Marea Negra au aparut gratie unui popor: genovezii., in sec 11-12. Exploratori desavarsiti , acestia si-au consolidat punctele ce vizau ruta de comert de-a lungul tarmului Marii Negre. Privelistea de sus este grandioasa…plaiurile dobrogene fiind la picioarele caruia se incumeta sa mearga cu masina ( un drum “forestier” destul de ok) pana aproape de cetate.

enisala-cetati-dobrogea-romaniaLa ora actuala doar ruine, locatia se recomanda pentru peisajul pe care il ofera. E foarte drept ca oriunde intr-o tara civilizata aceste ruine ar fi mai bine intretinute, si nu lasate in delasarea tipic romaneasca, dar propietarii satului pescaresc din Enisala, ne-au dezvaluit cateva proiecte de viitor care suna bine ( inclusiv amenajarea unui mic port). Ramane de vazut ce va fi…

O problema majora in aceast colt la Romaniei ramane cazarea. Asta ca si avertisment pentru cei care cred ca vor gasi locuri intesate cu pensiuni. In acest sat pesacaresc se vorbeste doar de “grupuri de 6 persoane”, iar putin mai jos spre lacul Razim, este iar o pensiune pe care am gasit-o inchisa…Este ciudat intr-un fel sa te duci in Dobrogea, sa iti doresti sa mananci un bors de peste, si sa constati cu stupoare ca nu ai unde.

Lacul Razim este indicat pentru o plimbare cu barca – dar si aici trebuie explorat terenul , pentru ca nu veti gasi debarcader la vedere.
Ca si concluzie, nordul Dobrogei, ramane cu siguranta o destinatie excelenta pentru cei care vor altceva decat Valea Prahovei si Bran. Este o destinatie in care daca vrei ceva pe cont propiu si esti dispus sa “muncesti” pentru senzatii, cu siguranta rezultatele sunt pe masura asteptarilor. Sunt zone unde parca timpul a stat in loc, traditiile se pastreaza, iar totul curge incet precum apele fluviului. Iar in ciuda micilor inadvertente legate de un anume confort, sigur voi reveni aici pentru o explorare mai amanuntita a salbaticiei.